Un nou episod al serialului ”Prețul fericirii” va fi difuzat în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.
Halit este extrem de supărat pe Yildiz, de când a aflat ca aceasta l-a mințit. Defne este fericită că i-a stricat căsnicia frumoasei Yildiz însă, în egală măsură, femeia este dezămagită de refuzul primit din partea afaceristului. Yildiz o avertizează pe Defne că se va răzbuna pentru ceea ce s-a întâmplat. Yildiz și Defne sunt, din cele mai bune prietene, “la cuțite”.
În vreme ce Defne și Yildiz se “bat” pe Halit, Ender își croiește singură drumul către sufletul fostului soț. Singurul scop al lui Ender este să distrugă căsnicia lui Halit. În același timp, fosta soție a afaceristului ține legătura îndeaproape cu Kemal, fostul soț al lui Yildiz și așteaptă momentul oportun pentru a se răzbuna pe aceasta.
Kemal și Yildiz se întâlnesc față în față, iar ceea ce urmează va șoca pe toată lumea. “Bomba” urmează să explodeze în familia Argun.
Nu rata un nou episod al serialului ”Prețul fericirii”, de la ora 20:00, la Kanal D.
Sursa: Kanal D
The post Pretul fericirii Episodul 19 Rezumat appeared first on Seriale Turcesti.